Mergi la conţinutul principal
Lotul National de Paraclimbing

Motivațiile și provocările sportive ale Lotului Național de Paraclimbing (2/3)

Așa cum am promis, am revenit! E gata și partea a doua! Am stat de vorbă cu membrii Lotului Național de Paraclimbing și am aflat care sunt motivațiile și provocările pe care le întâmpină în cadrul antrenamentelor obișnuite, ce obiective și-au stabilit pentru anul acesta, dar și ce sfaturi au pentru cei care vor să încerce escalada. Dacă ai ratat prima parte a articolului, o găsești aici. 

Andrei Popa

Andrei Popa, 16 ani - Sunt elev în clasa a X-a. În general, îmi place să fac mișcare și să ies din zona mea de confort, să îmi depășesc limitele și să fac o schimbare în modul în care persoanele cu tetrapareză spastică se raportează la ei înșiși. Să nu considere dizabilitatea un factor limitativ, ci mai degrabă să o accepte și să lucreze cu ea.

În cazul meu, dificultățile unui antrenament obișnuit fac referire la mișcările mai complexe. De exemplu, să depărtez picioarele sau să le ridic mai sus. Tetrapareza spastică se manifestă prin mușchi foarte încordați și mișcări mai greoaie. Imaginează-ți următorul scenariu: dacă o persoană tipică apasă pe un întrerupător, imediat becul reacționează și se aprinde. În schimb, la noi această acțiune este cu delay. Dar asta nu înseamnă că dacă eu nu pot să ridic piciorul precum ceilalți, trebuie să mă dau bătut și să nu îl mai ridic niciodată.

De fapt, cred că motivația trebuie să vină în primul rând din interior, apoi din exterior de la echipă, mentori, prieteni, familie etc. De exemplu, mie nu îmi place partea de stretching deoarece se simte mai intens, mai dureros decât la ceilalți. Însă, stretching-ul mă ajută să mă cațăr mai bine și asta mă motivează de fiecare dată. Cred că trebuie să ne conștientizăm lipsurile și să lucrăm cu ele, nu să le aruncăm sub preș.

Cu privire la obiective am în plan să merg pe Elbrus, în luna iulie, dar să și particip la cele trei campionate mondiale. Vreau să cunosc ce înseamnă competiția, să mă familiariez cu ea, dar și să îmi demonstrez mie că pot. Devenind foarte bun într-un sport, practic ajung să transmit și să motivez și alte persoane cu dizabilități să îl practice. Dizabilitatea trebuie să ți-o accepți, să te împrietenești cu ea.

Sfatul meu ar fi să încerce. Cățăratul e precum dansul, nu se face doar din forță, ci și prin tehnică. Trebuie să îți rotești corpul, să îți poziționezi mâinile și picioarele astfel încât să fii în echilibru, să fii stabil. Dar lucrurile acestea se învață pe parcurs. Important este să încerce acest sport și să fie îngăduitori cu ei înșiși.

Angelo Simionescu

Angelo Simionescu, 15 ani - Sunt pasionat de tehnologie, îmi place să socializez și să mă cațăr. Plăcerea pentru acest sport am descoperit-o atunci când a venit la noi la școală Claudiu, cu panoul mobil. Practic acest sport de doi ani.

La un antrenament obișnuit mă confrunt cu dificultatea de a parcurge mai multe trasee, unul după altul. Însă, cel mai mult mă motivează echipa. Anul acesta mi-am propus să câștig mai multă experiență, dar mai ales să îmi îmbunătățesc spiritul de echipă.

Sfatul meu pentru cine își dorește să încerce acest sport, dar mai ales sportul în general este să nu se dea bătut din prima. Dacă nu reușește un traseu, să insiste deoarece sportul este un beneficiu pentru sănătate și pentru dezvoltarea corpului.

Antonio George

Antonio George, 18 ani - Sunt pianist de 7 ani. Sunt pasionat de aviație și îmi place să ascult muzică rock. Sunt un tânăr sociabil, îmi place să mă exprim liber și să port conversații cu oamenii din jurul meu, să am un punct de vedere diferit de cel al majorității.

Mă cațăr de prin 2014, de pe la începutul Climb Again. Am fost teribil de speriat atunci când am urcat prima oară pe panou. Însă, sentimentul de libertate pe care l-am simțit când am ajuns în top m-a motivat să continui acest sport.

 

Dificultatea mea constă în faptul că nu reușesc să îmi conserv energia foarte bine. De obicei, în prima jumătate de oră încerc să dau tot ce pot și drept urmare obosesc foarte repede. Fiind la facultate nu mă mai antrenez des și atunci se observă lipsa constanței.

 

Cel mai mult mă motivează momentele în care ajung în top, aceste mici reușite. Iar atunci când nu reușesc să parcurg un traseu încerc să mă motivez singur, să am o discuție cu mine însămi. Anul acesta mi-am propus ca după sesiune să intensific antrenamentele fizice, dar și pe cele tehnice. Vreau să reușesc să am o rezistență mai bună, să controlez mai bine un traseu pe un panou înclinat.

 

Sfat: Eșecurile sunt un lucru normal. Atâta timp cât înțelegi că trebuie să muncești mai mult și să iei o pauză atunci când simți că nu mai poți. Nu trebuie să renunți, dar să știi când să te oprești pe ziua respectivă.

 

Sunt momente în care nu mă simt obosit fizic, dar pur și simplu nu mai pot să țin o priză și atunci îmi dau seama că trebuie să mă opresc pe ziua respectivă. Să iau o pauză, să nu acumulez frustrari. E un sport frumos, divers prin numărul de exerciții, dar și foarte benefic pentru dezvoltarea fizică și psihică.

 

Marius Mitrache

Marius Mitrache, 40 de ani - Am terminat Facultatea de Istorie, dar nu am predat niciodată, nu m-a atras această profesie. Sunt pasionat de sport, îmi place să fac mișcare. Alerg foarte mult, merg și la înot. Cățăratul l-am început în urmă cu trei ani. Spre deosebire de sală, cățăratul pe stâncă e mai spectaculos. În general, mi se pare că sportul se face afară, e altceva!

La mine, dificultatea în cadrul unui antrenament obișnuit constă în ghidaj. Nevăzătorii trebuie să stea pe loc și să aștepte instrucțiunile. La început aveam tendința să mă mișc cu tot corpul când mă cățăram, în loc să duc doar mâna spre priză. Este obositor. Fiind nevăzător tardiv nu am aceleași abilități ca un nevăzător din naștere, de exemplu memoria tactilă nu e foarte dezvoltată și câteodată poate să fie frustrant. Pentru nevăzătorii de gradul 1 este un sport de rezistență. Eu nu văd deloc priza, văd doar lumina. 

Atunci când vine vorba de motivație cred că ambiția este un punct important. Nu sunt un om care să renunțe ușor. Îmi plac provocările și să îmi stabilesc obiectivele pe care vreau să le urmez. De exemplu, vreau să fac maratonul de la Boston. Îmi doresc să fac performanță în orice sport pe care îl practic, să reușesc să ajung cât mai sus, cât mai bun. Iar pentru a face asta, trebuie să am multă răbdare cu mine.

 

Sfatul meu ar fi să încerce. Nu au nimic de pierdut, mai degrabă de câștigat!

 

Razvan Nedu

Răzvan Nedu, 24 ani - Sunt căpitanul Lotului Național de Paraclimbing și instructor de escaladă la Climb Again. Obișnuiesc să mă trezesc între orele 08:00 și 09:00. Îmi petrec 10 ore la sala de escaladă unde antrenez copii și tineri, atât tipici cât și cu dizabilități. De asemenea, îmi fac timp să mă antrenez și eu.

Practic acest sport de 4 ani și jumătate. Am descoperit escalada atunci când cei de la Asociația Climb Again au venit cu un turn mobil de cățărat la școala la care învățam eu. Am fost invitat la sala de escaladă de către Claudiu Miu, președintele Asociației și am fost complet fascinat de acest sport după primul meu cantonament la stâncă.

Mă antrenez de 5 ori pe săptămână câte trei ore. Este o parte foarte importantă a vieții mele. Antrenamentul este dificil deoarece obiectivul său este să mă ajute să evoluez, iar pentru a se întâmpla asta sunt nevoit să ies din zona mea de confort.  Este normal să îmi fie greu, dar mie chiar îmi place pentru că mă provoacă constant să evoluez.

Escalada a devenit pentru mine un mod de viață, o metodă de a trăi. Îmi oferă posibilitatea de a cunoaște mulți oameni și de a face schimb de experiențe. Pe durata acestor ani am remarcat cum am evoluat și sunt mândru de mine. Acest aspect mă motivează constant. Momentan nu îmi pot imagina viața fără cățărat.

Având în vedere că s-a afișat calendarul competițional pentru 2021 și anume cele trei etape pentru Cupa Mondială și Campionatul Mondial, obiectivul meu este podiumul la toate aceste competiții. Totodată, intenționez ca în 2021 să continui antrenamentele de escaladă cu copiii cu nevoi speciale și atelierele de independență.

Escalada este un sport complex care te solicită atât fizic, cât și mental. Pe mine unul m-a dezvoltat foarte mult și m-a învățat să nu imi mai stabilesc singur bariere mentale.

Sfat: Încercați-l! Nu veți pierde nimic, ba mai mult, veți câștiga o super experiență care vă va ajuta să vă cunoașteți mai bine pe voi înșivă!

Sportul nu înseamnă depunerea unui efort foarte mare într-un timp foarte scurt. Ci mai degrabă înseamnă sănătate pentru minte și pentru corp, așa cum spune și proverbul latin Mens sana in corpore sano. 

Sportul ajută la menținerea greutății dorite, sporește încrederea în sine, reduce anxietatea și stresul și îmbunătățește calitate vieții. Toate aceste beneficii apar odată ce perseverența și motivația sunt prezente.

Oricare ar fi sportul pe care alegi să îl practici, ține cont de sfaturile membrilor din Lotul Național de Paraclimbing. De cele mai multe ori, priveliștea frumoasă vine după cea mai grea ascensiune. 

Spune-ne în comentarii, pe tine ce te motivează atunci când faci sport? De asemenea, când ai timp, te așteptăm pe la noi, la sală, să încerci și să experimentezi beneficiile terapiei prin escaladă! 

P.S. Rămâi pe fază! Mai urmează o ultimă parte a acestui articol

________

Susține-ne activitațile cu un simplu SMS la 8844 cu textul „VEZI”. 5 SMS-uri înseamnă o sesiune de terapie gratuită pentru un copil / tânăr cu dizabilități.

Unde ne găsești? Pe conturile de Facebook Climb Again și Romania Paraclimbing Team și pe conturile de Instagram Climb Again și Romania Paraclimbing Team